Keith Vaz: „Românii ar putea avea nevoie de vize în cazul unui Brexit”. INTERVIU

Publicat: 30/04/2016, 08:44

Românii vor fi afectați în cazul unui Brexit, nefiind exclus să aibă din nou nevoie de vize pentru a reveni în Marea Britanie, atrage atenția Keith Vaz, parlamentar laburist, adăugând că cei care muncesc în Regatul Unit ar trebui să aibă dreptul de a vota la referendum.

Referitor la recenta vizită a președintelui american, Barack Obama, la Londra și la mesajul transmis de acesta, parlamentarul spune că Obama ar fi trebui să se abțină să le dea sfaturi britanicilor în legătură cu votul de la referendum. În condițiile în care Obama a avertizat că o eventuală ieșire a Marii Britanii din UE ar ridica probleme și în relațiile cu SUA, Keith Vaz spune că Marea Britanie este a cincea mare economie a lumii și are un parteneriat puternic cu americanii la nivelul NATO, astfel încât avertismentul nu se susține.

Laburistul mai spune că modul în care a fost gestionată criza refugiaților reprezintă un eșec al liderilor UE și că acest fenomen poate duce la ascensiunea unor curente de extremă dreapta în alegeri, dar probleme nu sunt doar în Europa. Și în SUA, candidatul republican la președinție Donald Trump este și el un exemplu de discurs antimigraționist.

Redăm interviul integral interviul:

Reporter: În timpul vizitei la Londra, președintele american Barack Obama a spus că un nou acord între Marea Britanie și SUA va fi negociat în 10 ani dacă Marea Britanie părăsește UE.

Keith Vaz: Sunt un mare fan al lui Barack Obama, cred că a fost un președinte extraordinar pentru Statele Unite, dar nu cred că acest comentariu a fost de ajutor pentru că chiar nu avem nevoie ca președintele Statelor Unite să le spună britanicilor cum să voteze. Chiar dacă sunt pentru rămânerea în UE și îmi place Obama, cred că nu trebuia să facă acele declarații. (…) Britanicii pot hotărî singuri în legătură cu această chestiune. Așadar, îi mulțumim pentru comentarii.

Nu sunt de acord că va dura 10 ani dacă ieșim. Sunt pentru a rămâne în UE, dar cred că dacă britanicii votează să ieșim, americanii vor fi foarte nerăbdători să aibă o înțelegere cu Marea Britanie cât mai curând posibil. Suntem a cincea cea mai mare economie din lume, iar ca SUA să spună că >, când suntem de aceeași parte cu ei și votăm cu ei în Consiliul de securitate, când îi susținem în NATO, când facem atât de multe cu americanii, împărțim o limbă – engleza, cred că este greșit să spui asta, dar a spus-o acum, îi mulțumim pentru comentarii, dar trebuie să mergem mai departe. La sfârșitul zilei, britanicii vor vota în funcție de ce cred ei că este în interesul lor.

Regretul meu referitor la acest referendum este că cei care au venit din restul Europei, care sunt stabiliți în Regatul Unit, nu vor vota și cred că românii care au venit să trăiască și să muncească în Marea Britanie, care își plătesc taxele și care contribuie la economia britanică, așa cum au făcut de când au ajuns acolo, celor în jur de 200.000 de români ar trebui să le fie permis să voteze la acest referendum și de aceea am votat pentru includerea lor. De asemenea, ne-ar fi ajutat cu rezultatul pentru că ar fi votat >. Îmi pare rău că nu pot vota. 23 iunie este o zi mare și sper că vom vota toți >.

Ați spus că românii ar trebui să voteze. De ce? În ce fel eventuala ieșire a Marii Britanii din UE îi va afecta pe lucrătorii români?

Avem alegeri în 15 mai pentru primarul Londrei, iar românii din Marea Britanie vor putea vota atunci. Dacă pot vota la asta, de ce nu ar putea vota în 23 iunie, când acest lucru va avea un efect profund asupra românilor care locuiesc în Marea Britanie. Dacă votăm să ieșim, acest lucru va afecta foarte mulți oameni. (…) Românii care vor să vină în Regatul Unit ar putea avea nevoie de vize pentru a reveni în UK și toată cooperarea pe care o avem pe tema migrației ilegale, contraterorismului, a luptei împotriva crimei organizate nu se va aplica pentru că depinde de apartenența noastră la UE. Va trebui să ieșim din Europol pentru că este o organizație a UE și vom fi ca Turcia, sau Maroc, sau oricare din aceste țări care sunt în afara sistemului european.

Cred că este important să rămânem, cred că libertatea de mișcare a fost foarte bună pentru noi. Cei care au venit din România în Marea Britanie au făcut asta pentru a munci, pentru a contribui la economia britanică, mulți trimit remitențe înapoi în orașele de acasă, în Bacău, Piatra Neamț sau București, Constanța și este un lucru foarte, foarte bun. Dacă mergeți în Aeroportul Heathrow sau Luton veți vedea mulți oameni călătorind între țările noastre și este foarte, foarte bine pentru Europa și foarte bine pentru economia României.

Românii care sunt în Marea Britanie vor fi afectați, așa cum ați spus, dar mai este o problemă legată de copiii care rămân în România și au părinți care lucrează acolo. Vor avea din 2020 mai puțini bani decât primesc acum.

Nu ar trebui să fie supărați pentru că eu cred că este un aspect minor. Nu cred că românii care merg să muncească în Regatul Unit merg la muncă pentru că obțin beneficii pentru copiii lor, pentru că alocațiile sunt foarte mici. E o sumă mult mai mică decât își imaginează oamenii. Toată această dispută legată de beneficii este greșită.

Acei români pe care i-am întâlnit eu au venit în Marea Britanie pentru a munci, a-și plăti taxele și pentru a contribui.

Nu cred că cetățenii români care vin în Marea Britanie ar trebui să pretindă beneficii pentru un copil care trăiește în Bacău. Similar, un cetățean britanic care muncește și locuiește în România, sunt 2.000, nu cred că ar trebui să primească beneficii pentru copiii care locuiesc în Leicester sau Manchester. Cred că este corect să pretindem beneficii pentru copiii noștri dacă locuiesc cu noi în țară. Este o sumă mică și nu va afecta mulți oameni.

Ultima dată când ați fost în România, când ați fost în redacția Gândul, a fost momentul în care s-a decis ridicarea restricțiilor pe piața muncii pentru români și bulgari. Cum a afectat Marea Britanie acea decizie?

A fost decizia corectă. În primul rând, era în concordanță cu legislația europeană, nu era niciun motiv pentru care cetățenii României și Bulgariei să fie ținuți afară, iar cetățenii Poloniei, Ungariei și ai Republicii Cehe sau ai altor țări aveau acces. Tot ce am văzut a fost oameni venind pentru că vor să muncească și au ajutat economia, au trimis înapoi 3 miliarde de euro înapoi în România, ceea ce a ajutat economia românească.

La fel ca în cazul oricărui cetățean, vreau ca cetățenii britanici din această țară să muncească, să-și plătească taxele și să se supună legii și vrem ca cetățenii români care vin în Marea Britanie să facă același lucru. Vrem ca toată lumea să fie cetățean model al Europei. Deci a fost decizia corectă.

Campania din media britanică, în care au fost implicate și unele ONG-uri, de atunci a afectat imaginea României, în opinia dumneavoastră?

Nu chiar, cred că România s-a descurcat foarte bine.

Cred că au fost multe tricouri cu ducesa de Cambridge în față, care ne spuneau cât de minunată era România.

După cum știți, fiul reginei, prințul Charles are o casă în România, așa că a venit aici, alții au plecat acolo, asta se întâmplă când ai Europa cu libertate de mișcare, este ceva ce trebuie să accepți.

Aș vrea să văd relații mai bune și mai puternice între România și UK, aș vrea ca premierii noștri să se întâlnească mai des. Desigur, David Cameron a fost aici la sfârșitul anului trecut, dar în contextul negocierilor. Cred că acest lucru ar trebui să se întâmple în mod regulat . România a avut o contribuție imensă la criza migrației, ajutându-ne în Marea Egee, contribuind cu ofițeri de poliție la Londra să ne ajute cu unele probleme de acolo, este parte a forțelor de menținere a păcii. Este o țară importantă care trebuie să joace un rol mai mare în felul în care operează UE.

Trebuie să spun că aceasta este a zecea vizită în România în ultimii 29 de ani de când sunt în Parlament.

De fiecare dată când vin aici văd o țară care se dezvoltă, oameni tineri care sunt foarte entuziasmați, care sunt foarte pasionali în legătură cu țara lor și cu idealul european și de fiecare dată când vin aici sunt foarte impresionat de progresul care s-a făcut.

Care este efectul afluxului de refugiați care vin în Europa și, bineînțeles, în Marea Britanie asupra referendumului?

Criza migrației este foarte, foarte serioasă. Până acum cei un milion de oameni care au intrat în UE de la începutul anului trecut nu au ales să se stabilească în România, trec de România, trec prin Balcani, trec granița greco-turcă, prin Balcani, în Serbia, Macedonia și vor să ajungă în Austria, Germania, Franța și să ajungă în Regatul Unit. Sunt foarte puține dovezi că ar vrea să se stabilească în România, dar desigur, acest lucru s-ar putea schimba. Întotdeauna este posibilitatea pentru că granița greco-turcă este mai protejată, ar putea alege o rută nouă. Criza migrației este serioasă pentru toată Europa.

Soluția mea la criza migrației este să facem mai mult în țările din care vin oamenii pentru că sunt migranți economici în mare parte sau sunt oameni care fug de război, deci trebuie să oprim războaiele. Dacă oprim războiul din Siria, rezolvăm problema libiană oamenii nu vor dori să călătorească. În al doilea rând, dacă oferim oportunități pentru ei în țările lor, nu vor dori să vină în UE.

Este un eșec pentru lideri și, într-o anumită măsură, a fost un eșec pentru UE în rezolvarea acestei probleme. Primul ministru David Cameron s-a exprimat foarte clar în mai multe ocazii. UE ar fi trebuit să prevadă asta mult, mult mai devreme. Este o chestiune la care ne vom adresa în viitor și trebuie să fim foarte atenți să ne asigurăm că va fi adresată.

Credeți că din cauza crizei migrației sunt aleși mai mulți politicieni de extremă dreaptă în Europa?

Cred că da. Cred că atunci când oamenii văd mulți refugiați care vin și văd că UE e incapabilă să acționeze, decid că vor să voteze pentru partidele de extremă dreaptă. Este Frontul Național în Franța, sunt alegerile recente din Austria, unde partidele de extremă dreaptă s-au descurcat foarte bine. Există chiar și în America, Donald Trump vorbește despre migrația ilegală și se descurcă foarte bine în partidul republican. Este un țap ispășitor foarte util. Să vorbești despre migrați și străini și tot felul de lucruri de genul acesta… trebuie să fim foarte atenți la cum tratăm această problemă. Trebuie să ne confruntăm cu această problemă, nu să pretindem că va dispărea.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Românii fac haz de necaz, după rezultatele din primul tur al alegerilor: „Marcele, găsește-ți diploma...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ștefan Mandachi își cere scuze după ce l-a susținut și votat pe Călin Georgescu: „Am...
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții:...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ordin UE. Se aplică la mașinile pe benzină și motorină. Intră în vigoare în 2025
Un avion plin cu scriitori s-a făcut scrum. Impactul a fost colosal. Lacrimi și durere...
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Dorian Popa, condamnat la închisoare! Instanța a emis decizia finală
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Aron Pumnul, profesorul care i-a marcat tinereţea lui Mihai Eminescu. A fost urmărit de autorităţile...